Acceseaza pagina FEADr
Proiect finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) :
19.4 "Sprijin pentru cheltuieli de functionare si animare"
Acord cadru nr. C19400103011612911128 / 28.11.2016
Asociatia : Grupul de actiune locala ceahlau
Valoarea totală eligibilă a proiectului:
din care,
finanțare publică prin PNDR:
cofinanțarea privată a beneficiarului:
din cadrul
Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Demarare:
Finalizare:
Împreună creștem satul românesc.
Asociația „Grupul de Acțiune Locală Ceahlău” va organiza în perioada următoare activități de consultare, animare și întâlniri de lucru în cadrul proiectului Sprijin pregătitor pentru elaboararea Strategiei de Dezvoltare locală a Microregiunii Ceahlău pentru perioada de programare 2023-2027, proiect finanțat în cadrul Submăsurii 19.1 Sprijin pregătitor. Invităm (...)
Sărbătoarea Teritoriului GAL Ceahlău Ediția a II-a, desfășurată în perioada 7-9 septembrie 2022 la poalele Ceahlăului, a fost un eveniment cu voie bună, cântec și joc, unde bunătățile tradiționale au fost gustate de cei prezenți într-un cadru mirific al Complexului Arted din Durău, prezentat de o voce caldă, plină de noblețe a doamnei director a Școlii Generale (...)
Cu recunostinta in suflet si pe buze am finalizat in comuna Borca, Festivalul "Sarbatoarea teritoriului GAL Ceahlau" Editia I in perioada 25-27 septembrie, eveniment din cadrul proiectului „Cunoașterea și promovarea identității și culturii locale din teritoriul GAL”, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Multumim producatorilor (...)
Duminică 23 septembrie 2018 Asociația Grupul de Actiune Locala Ceahlau a organizat cea de a doua ediție a „Festival Ceahlau-tărâm de poveste” începând cu ora 12.00 la Baza Sportivă Șugău din loc. Huisurez, com. Damuc, jud. Neamț. A fost o editie în care oaspeții noștri au fost rasfățați cu muzică tradițională și bucate alese de pe tot (...)
Proiect de cooperare Cunoaşterea şi promovarea identităţii şi culturii locale din teritoriul GAL Finanţat prin PNDR 2014-2020, sM 19.3 LEADER - “Pregătirea şi implementarea activităţilor de cooperare ale Grupurilor de Acţiune Locală”, Componenta B - “Implementarea activităţilor de cooperare ale GAL-urilor selectate” Parteneri: ♦ (...)
Raportul de selecție parteneri proiect Antreprenoriat social, proiect inovativ reușit (ASPIR) a fost publicat in data 23.11.2018 RAPORT FINAL DE SELECTIE POCU 23.11.2018.pdf
În data de 5.11.2018, Asociația GAL Ceahlău selectează parteneri în vederea depunerii proiectului Antreprenoriat social, proiect inovativ reușit (ASPIR) în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020 Axa Prioritară 4: Incluziune socială și combaterea sărăciei.Obiectivul tematic 9: Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei (...)
Sub-măsura 19.3 Pregătirea și implementarea activităților de cooperare al GAL Componenta A – Asistenţă tehnică pregătitoare pentru proiectele de cooperare Titlu proiect: Asistenţă pregătitoare pentru proiect de cooperare pe tema: "Cunoaşterea şi promovarea identităţii şi culturii locale din teritoriul GAL" SCOPUL PROIECTULUI: Obtinerea unui sprijin public nerambursabil (...)
Prima ediție a festivalului local de promovare a produselor tradiționale "Ceahlău-tărâm de poveste" Dorim să mulțumim tuturor expozanților, cu ajutorul cărora am încercat să prezentăm cât mai fidel personalitatea și specificul spațiului cultural local al microregiunii Ceahlău. Suntem recunoscători tuturor invitaților care și-au arătat disponibilitatea (...)