Acceseaza pagina FEADr
Proiect finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) :
19.4 "Sprijin pentru cheltuieli de functionare si animare"
Acord cadru nr. C19400103011612911128 / 28.11.2016
Asociatia : Grupul de actiune locala ceahlau
Valoarea totală eligibilă a proiectului:
din care,
finanțare publică prin PNDR:
cofinanțarea privată a beneficiarului:
din cadrul
Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Demarare:
Finalizare:
Împreună creștem satul românesc.
Sărbătoarea Teritoriului GAL Ceahlău Ediția a II-a, desfășurată în perioada 7-9 septembrie 2022 la poalele Ceahlăului, a fost un eveniment cu voie bună, cântec și joc, unde bunătățile tradiționale au fost gustate de cei prezenți într-un cadru mirific al Complexului Arted din Durău, prezentat de o voce caldă, plină de noblețe a doamnei director a Școlii Generale Ceahlău d-na Liliana Ciucanu.
Alături de partenerii noștri : GAL Calafat, GAL Microregiunea Țara Hațegului- Ținutul Pădurenilor, GAL Poarta Almăjului și GAL Clisura Dunării am încercat să prezentăm cât mai fidel personalitatea și specificul spațiului cultural al Microregiunii Ceahlău.
Dorim să mulțumim tuturor participanților, îndeosebi producătorilor locali, ansamblurilor artistice, interpreților cu voci minunate ce ne-au încântat pe tot parcursul programului artistic :
- Ansamblul ”Leleșana” care a reprezentat cu mândrie teritoriul GAL Ţara Haţegului-Ţinutul Pădurenilor, sub îndumarea d-nei Dorica Ungureanu. Remarcabil este portul pădurenesc, ce are elemente de unicitate pe care nu le găsim la costumul regiunilor învecinate , acestea fiind chiar unicate pe întreg teritoriul României.
- Ansamblul „Mugurași de sălcioară” ce a promovat, împreună cu interpreta Kassandra Catrinoiu, folclorul din Lunca Dunării și implicit teritoriul GAL Calafat.
- Interpreta Mariana Tudor din comuna Cornea, județul Caraș-Severin ce a reprezentat zona GAL Poarta Almăjului.
- Interpreta Ana-Maria Luca din comuna Ceahlău, județul Neamț, ce ne-a emoționat prin intonarea imnului 'Deșteaptă-te, române!'
- Ansamblul ”Florile Tarcăului” al Școlii Gimnaziale „Iulia Hălăucescu” din Comuna Tarcău, Județul Neamț, coordonat de d-nul Marius Lupu. Ansamblul a participat la numeroase festivaluri de folclor naționale și internaționale și a reprezentat comuna cu succes.
- Grupul Folcloric Vocal „Florile Stânișoarei” din comuna Borca coordonat de d-na Marcela Bondar.
- Ansamblul „Codrii Stânișoarei” din comuna Borca, coordonat de d-nul profesor Dumitru Bălăcianu.
- Ansamblul „Florile Ceahlăului” din comuna Ceahlău, coordonat de d-nul Ciprian Boju.
- Interpreta Sânziana Bîrsanu din comuna Poiana Teiului ce activează în cadrul Ansamblului folcloric „Ținutul Zimbrului”, având ca profesor îndrumător pe d-na Ionela Loredana Brănișteanu.
- „Ceata lui Vasile cel Mare” din comuna Grințieș, formată din dorința de a păstra și de a transmite meșteșugurile din bătrâni, coordonată de d-nul învățător Ilie Alexandru.
Diplomele au fost acordate în semn de respect și prețuire pentru profesionalismul, efortul depus și contribuția deosebită adusă la buna desfășurare a activității.